in

Austria, ultimele măsuri luate de Guvern în criza coronavirus: distanța socială nu mai e obligatorie, pachete de ajutorare, criterii pentru program de lucru redus, recalificări profesionale

În ultimile zile au avut loc în Austria mai multe conferințe de presă la care s-au dat publicității noi informații referitoare la situația Corona actuală.

Astfel, începând de ieri, 30 iulie, măsura de menținere a distanței de un metru în aer liber nu mai este obligatorie și nici nu va mai fi sancționată de către organele de ordine. Cu toate acestea se recomandă în mod expres că distanța să fie păstrată, în mod benevol. Totuși, în mijloacere de transport în comun, la manifestările de orice fel (de ex cultural-sportive) și în spațiile publice închise, distanța minimă de un metru între persoane rămâne încă obligatorie.

Persoanele a căror sănătate este periclitată de actuala situație Corona, care așadar aparțin grupelor de risc, au dreptul în continuare la protecție specială. Conform noilor măsuri, acest drept a fost prelungit până la sfârșitul lunii august. Cine aduce un certificat de la medic care atestă că aparține grupelor periclitate (de ex are o boală cronică etc) are dreptul la un birou separat sau la muncă de acasă. Dacă acestea nu sunt posibile, atunci acești angajați pot fi lăsați acasă, cu salariul întreg, plătit de stat.

Guvernul a hotărât ieri mai multe pachete de ajutorare pentru toți cei care au fost afectați în mod negativ de criză Corona. Printre aceste pachete de măsuri este și cel de al treilea pachet pentru muncă cu program redus, (Kurzarbeit) care a fost prelungit cu încă 6 luni. Dacă nu se hotăra această prelungire, el s-ar fi încheiat în septembrie.

Guvernanții au spus la conferința de presă că anul viitor de Paști vor discuta mai departe ce este de făcut.

În această fază a treia Austria va plăti la fel de mult ca și în faza a două, nu va exista nici o reducere, au anunțat oficialii austrieci. Programul redus va însemna faptul că angajații vor trebui să muncească minimum 30% din timpul normal de muncă de dinainte de pandemie și maximum 80%.

Dacă vor există firme care vor dori că angajații cu program redus să muncească mai puțin de 30%, fiecare caz se va verifică în parte, pentru a se hotărî dacă această cerere este legitimă și deci dacă se aprobă sau nu. Firmele mari vor fi obligate că în timpul rămas liber datorită programului redus să asigure angajaților calificări/specializări suplimentare (Weiterbildung) iar firmele mici vor avea posibilitatea de a trimite angajații lor la cursurile organizate de biroul forțelor de muncă (AMS).

Dacă situația unei firme se îmbunătățește și ea are din nou nevoie de lucrătorii care se află într-un curs de specializare și ei trebuie să se întoarcă la muncă și deci să întrerupă cursul de specializare, aceștia vor avea posibilitatea că în decurs de 18 luni să reia și să ducă la bun sfârșit specializarea întreruptă. Guverananții au spus că modelul programului redus (Kurzarbeit) se vrea o punte între situația actuală și cea viitoare, de după pandemie.

În următoarele zile se vor face cunoscute modurile în care trebuie făcute cererile pentru programul redus, criteriile vor fi stricte, iar cursurile de specializare pentru angajații trimiși în program redus, vor fi obligatorii.

La granițe, persoanele care vin dintr-una din cele 32 de zone de risc, sunt obligate să prezinte un test negativ Corona, în limba engleză sau germană și care să nu fie mai vechi de 72 de ore (trei zile). Cine nu are acest test, este obligat să îl prezinte în următoarele 48 de ore, pe cheltuiala proprie. În caz contrar, amendă se poate ridică la 1450 de euro.

Tranzitul fără oprire pe teritoriul Austriei se poate face în continuare, fără restricții.

Un anunț neașteptat s-a dat ieri publicității și anume: toți cei care luni, 27 iulie, zi în care au intrat în vigoare noile măsuri la granițe, se aflau deja în străinătate și pentru care se dăduse un termen de tranziție până la dată de 1 august, dată la care măsurile ar fi intrat în vigoare și pentru ei, vor trebui deja de astăzi să respecte aceste măsuri. Așadar, oficialii au schimbat dată de 1 august cu dată de ieri, 30 iulie. Conform acestui nou comunicat, toți cei care se întorc dintr-una din cele 32 de zone de criză sau de risc, trebuie să prezinte acel test Corona PCR negativ, așadar și persoanele cu cetățenie austriacă și cele cu domiciliul stabil în Austria.

Intrarea în carantină 10 zile în loc de test, nu se mai acceptă, contrar a ceea ce se spusese într-un alt comunicat al Ministerului Sănătății austriac. În general, în ultimile zile, la granițe s-au întâmplat multe nereguli și au fost multe neînțelegeri. Aflăm că oameni care au avut test Corona negativ au fost totuși trimiși în carantină, oameni care veneau numai din Ungaria și bineînțeles că nu aveau test, au fost de asemeni trimiși în mod greșit în carantină etc.

Și presa austriacă a comentat și criticat situația de la granițe, care a stârnit derută și nesiguranță. Am aflat că pentru toți cei care au fost trimiși în carantină pe nedrept, există posibilitatea să se facă o contesație. Deja s-a relatat despre asemenea contestații, unde carantină a fost ridicată.

La linia telefonică de informații a Ministerului Sănătății, unde puteți suna de luni până duminică, de la orele 7 la orele 20, puteți să semnalați un caz de carantină nejustificată. Această linie este gratis iar numărul este: 0800 555 62 11.

Video și text Isabela Buchholz

Român grav rănit într-un accident de muncă la Graz, a căzut de la 5 metri înălțime

Astăzi începe ediţia centenară a renumitului Festival de la Salzburg, spectatorii vor fi însă nevoiți să poarte mască