in

Austria, încă o zi fără mască, cancelarul Kurz a anunțat că mîine va prezenta și alte decizii legate de restricțiile pentru perioada următoare

Pentru cel puțin încă o zi, în Austria, masca nu e obligatorie. Decizia de extindere a obligativității purtării măștii în Austria este amânată pentru ziua marți, deoarece summitul UE de la Bruxelles s-a prelungit iar cancelarul Sebastian Kurz nu s-a putut reîntoarce pentru o întâlnire cu membrii guvernului, scrie presa austriacă.

Așadar, guvernul federal al Austriei nu va decide astăzi, luni, dacă să extindă în continuare cerința de mască. Cancelarul Sebastian Kurz (ÖVP) trebuie să rămână în continuare la summitul UE de la Bruxelles. Cancelarul va organiza din nou o conferință cu vice-cancelarul Werner Kogler, ministrul sănătății Rudolf Anschober (ambii verzi) și ministrul de interne Karl Nehammer (ÖVP) dar aceasta va fi posibilă doar mâine.

Decizie definitivă doar la revenirea lui Kurz

Agenția de presă austriacă – APA a confirmat, în urma discuției cu Sebastian Kurz că în conferința de presă de mâine nu va fi vorba doar de cerința de mască, ci vor fi anunțate și alte măsuri. La cererea APA, însă, Kurz nu a dorit să dea alte detalii. Când cancelarul se va întoarce de la Bruxelles, marți (mâine) va avea loc și o întâlnire între membrii guvernului. Apoi va avea loc o conferință de presă.

Cu puțin timp înainte de weekend, au fost anunțate consultări privind măștile obligatorii, după ce numărul infecțiilor cu coronavirus în Austria a crescut.

Puteţi urmări alte știri din Austria şi pe Google News!

Patru țări, printre care și Austria, vor o relansare economică a UE cu bani mai puțini, 700 de miliarde de euro

escroci români

Escroci români, demascaţi de jurnalişti. Spuneau că sunt surzi și că strâng bani în scopuri caritabile