in

Anunțul surpriză al cancelarul austriac Sebastian Kurz: ”În două săptămâni, dăm masca jos!”

Pe 29 mai au avut loc mai multe conferințe de presă ale guvernanților austrieci, ocazii cu care s-au dezbătut problemele actuale legate de măsurile de liberalizare în criza Corona. Țelul declarat al acestor măsuri este reîntoarcerea cât mai rapidă la normalitatea avută înainte de pandemie. Una dintre măsurile care se preconizează că vor exista e aceea de renunțare la obligativitatea purtării măștilor.

Cum se va face această? Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat faptul că, după ce, începând de pe 29 mai toate hotelurile, cabanele, pensiunile, toate locurile de petrecere a timpului liber, parcurile de distracții, ștrandurile, cazinourile etc, etc și-au redeschis porțile, următorii pași sunt deschiderea granițelor și deci circulația liberă precum și renunțarea la obligativitatea testului Corona sau a autoizolarii la intrarea în Austria.

De asemeni, Kurz a anunțat că se va renunța la obligativitatea purtării măștilor și ora de închidere a localurilor, care în prezent este ora 23:00, se va prelungi cel puțin până la ora 1:00 noaptea. Ministrul sănătății, Rudorf Anschober, a anunțat astăzi că peste două săptămâni va avea o întâlnire pe această tema, cu toți reprezentanții localurilor de noapte din Austria, baruri, discoteci, etc.

Așadar, începând cu data de 15 iunie se preconizează desființarea măștii în Austria, cu unele mici excepții, ca spre exemplu în domeniul medical și în domeniul serviciilor publice de tip frizerie-coafură, unde masca va mai rămâne un timp obligatorie.

De la 1 iunie, pentru cei care doar tranzitează Austria, se desființează carantina sau testul Corona, iar la granițele cu Germania, Elveția și Lichtenstein, vor există doar controale sporadice, prin sondaj.

Acesta este planul până la jumătatea lui iunie, iar aceste măsuri urmează să fie luate treptat, până la această dată. Săptămâna viitoare, miercuri, este o zi importantă în acest plan, deoarece cancelarul se va întâlni cu membrii tuturor țărilor vecine Austriei, țări cu care încă nu există un acord bilateral, pentru stabilirea cu fiecare în parte a traficului peste granița.

Directiva UE în această pandemie este ca fiecare țară să încheie cu toți vecinii acorduri bilaterale, care să reglementeze circulația la granițe. Deoarece Austria are 8 vecini, are multă treaba și o parte și-a făcut-o deja, deoarece cu trei dintre vecini, anume cu Germania, Elveția și Lichtenstein, a încheiat deja înțelegerile de rigoare și anume: începând din dată de 15 iunie între Austria și aceste trei țări, circulația va fi complet liberă, nu vor mai există controale, fără test covid-19, fără carantină sau autoizolare.

Așadar, săptămâna viitoare, miercuri, urmează celelalte cinci țări, adică Ungaria, Cehia, Slovacia, Italia și Slovenia. Rămâne de văzut dacă atunci se va rezolva situația cu toate aceste țări, deoarece Italia încă este pe lista neagră, iar țelul ar fi că toate granițele cu toate aceste 5 țări să se deschidă.

Tot miercuri se va stabili când se va scoate obligativitatea testului covid-19 și a carantinei pentru cei ce intră în Austria, deoarece deocamdată, cine aterizează spre exemplu pe aeroportul din Viena, fie are un test negativ Corona, care să nu fie mai vechi de 4 zile, fie intră în autoizolare 14 zile. La aeroport se poate face testul, costă 190 de euro și durează trei până la patru ore.

un articol de Isabela Buchholz

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

site vacanţa UE

Vrei să îţi programezi vacanţa în UE? Se lansează site-ul care îţi va da toate informaţiile despre unde şi cum să faci turism în timpul pandemiei

Ungaria A RENUNȚAT la restricțiile de CIRCULAȚIE, tranzitarea se poate face la orice oră, FĂRĂ PROGRAM